Manual

306
n
Îngrijirea aparatului foto şi a
acumulatorului: Atenţionări
A nu se scăpa pe jos: Produsul se poate defecta dacă este supus la şocuri puternice sau vibraţii.
A se menţine uscat: Acest produs nu este rezistent la apă şi se poate defecta dacă este scufundat în apă sau
dacă este expus la niveluri ridicate de umezeală. Ruginirea mecanismului intern poate provoca deteriorări
ireparabile.
A se evita schimbările bruşte de temperatură: Schimbările bruşte de temperatură, precum cele care au loc când se
intră sau se iese într-o/dintr-o clădire încălzită pe vreme rece, pot provoca formarea condensului în
interiorul dispozitivului. Pentru a preveni formarea condensului, plasaţi dispozitivul într-o cutie pentru
deplasări sau o plasă de plastic înainte de a-l expune la schimbări bruşte de temperatură.
A se păstra la distanţă de câmpurile magnetice puternice: Nu utilizaţi şi nu păstraţi acest dispozitiv în apropierea
unui echipament care generează radiaţii electromagnetice sau câmpuri magnetice puternice. Descărcările
statice sau câmpurile magnetice puternice produse de echipamente precum emiţătoarele radio pot
interfera cu monitorul, pot deteriora datele stocate pe cardul de memorie sau pot afecta circuitele interne
ale produsului.
A nu se lăsa obiectivul îndreptat spre soare: Nu lăsaţi obiectivul orientat spre soare sau alte surse puternice de
lumină pentru o perioadă de timp îndelungată. Lumina puternică poate cauza deteriorarea senzorului de
imagine sau poate produce un efect de lipsă a clarităţii fotografiilor.
Opriţi produsul înainte de a scoate sau deconecta sursa de alimentare: Nu decuplaţi produsul sau nu scoateţi
acumulatorul în timp ce acesta este pornit sau când imaginile sunt înregistrate sau şterse. Întreruperea
forţată a alimentării în aceste circumstanţe poate duce la pierderea de date sau la deteriorarea memoriei
produsului sau a circuitelor interne. Pentru a preveni întreruperea accidentală a alimentării, evitaţi să
deplasaţi produsul de la o locaţie la alta în timp ce adaptorul la reţeaua electrică este conectat.
Curăţarea: Când curăţaţi corpul aparatului foto, utilizaţi o suflantă pentru a îndepărta uşor praful şi scamele,
apoi ştergeţi uşor cu o cârpă moale şi uscată. După utilizarea aparatului foto la plajă sau la malul mării,
curăţaţi nisipul sau sarea cu o cârpă înmuiată uşor în apă şi uscaţi bine. În cazuri rare, electricitatea stati
poate avea ca efect iluminarea sau întunecarea afişajelor LCD. Acest lucru nu indică o defecţiune, iar
afişajul va reveni curând la normal.
Obiectivul şi oglinda pot fi deteriorate cu uşurinţă. Îndepărtaţi cu grijă praful şi scamele cu o suflantă. Când
utilizaţi o suflantă cu aerosoli, păstraţi recipientul în plan vertical pentru a preveni scurgerea lichidului.
Pentru a îndepărta amprentele sau alte pete de pe obiectiv, aplicaţi o cantitate mică de soluţie pentru
curăţarea obiectivului pe o cârpă moale şi curăţaţi cu grijă.
Consultaţi „Filtrul low-pass” (0 301, 303) pentru informaţii cu privire la curăţarea filtrului low-pass.
Contacte obiectiv: Păstraţi curate contactele obiectivului.
A nu se atinge perdeaua obturatorului: Perdeaua obturatorului este extrem de subţire şi se poate deteriora uşor.
Nu exercitaţi presiune asupra perdelei în nicio circumstanţă, nu utilizaţi instrumente de curăţare sau
curenţi puternici de aer de la o suflantă. Aceste acţiuni pot zgâria, deforma sau rupe perdeaua.