User Guide

ii
Copyright © 2020 ASUSTeK COMPUTER INC. Toate drepturile rezervate.
Nicio parte din acest manual, inclusiv produsele şi software-ul descrise în acesta nu poate  reprodusă,
transmisă, transcrisă, păstrată într-un sistem de preluare a informaţiilor sau tradusă în orice limbă,
indiferent de formă sau de mijloace, cu excepţia documentaţiei păstrate de cumpărător cu scopul de copie
de rezervă, fără a avea permisiunea scrisă explicită a ASUSTeK COMPUTER INC. („ASUS”).
Garanţia sau service-ul produsului nu se va prelungi dacă: (1) produsul este reparat, modicat sau alterat,
exceptând cazul în care astfel de reparaţie, modicare sau alterare este autorizată în scris de ASUS; sau
(2) numărul de serie al produsului este şters sau lipseşte.
ASUS OFERĂ ACEST MANUAL "CA ATARE", FĂRĂ NICI O GARANŢIE, EXPLICITĂ SAU IMPLICITĂ,
INCLUZÂND, DAR FĂRĂ A SE LIMITA LA, GARANŢIILE SAU CONDIŢIILE IMPLICITE PENTRU
COMERCIALIZAREA SAU CONFORMITATEA CU UN ANUMIT SCOP. ASUS, DIRECTORII, CADRELE
DE CONDUCERE, ANGAJAŢII SAU AGENŢII SĂI NU SUNT RESPONSABILI PENTRU NICIO DAUNĂ
INDIRECTĂ, SPECIALĂ, INCIDENTALĂ SAU PE CALE DE CONSECINŢĂ (INCLUSIV DAUNE
PENTRU PIERDERE DE PROFIT, PIERDERE DE ACTIVITATE, PIERDERE DE UTILIZARE SAU
DATE, ÎNTRERUPEREA ACTIVITĂŢII ŞI ALTELE SIMILARE), CHIAR DACĂ ASUS A FOST AVIZAT
DE POSIBILITATEA UNOR ASTFEL DE PAGUBE CARE REIES DIN ORICE DEFECT SAU EROARE A
ACESTUI MANUAL SAU PRODUS.
SPECIFICAŢIILE ŞI INFORMAŢIILE DIN ACEST MANUAL SUNT FURNIZATE DOAR CU SCOP
INFORMATIV ŞI SUNT SUPUSE MODIFICĂRII ÎN ORICE MOMENT FĂRĂ NOTIFICARE ŞI NU
TREBUIE INTERPRETATE CA OBLIGAŢIE DIN PARTEA ASUS. ASUS NU ÎŞI ASUMĂ NICIO
RESPONSABILITATE SAU RĂSPUNDERE PENTRU ORICE ERORI SAU INEXACTITĂŢI CARE POT SĂ
APARĂ ÎN ACEST MANUAL, INCLUSIV PRODUSELE ŞI SOFTWARE-UL CARE SUNT DESCRISE ÎN
ACESTA.
Numele de produse şi companii din acest manual pot  sau nu mărci comerciale înregistrate sau drepturi
de autor ale companiilor respective şi sunt utilizate doar pentru identicare sau explicaţie şi în beneciul
proprietarilor, fără intenţia de a încălca drepturile acestora.
Cuprins
Note .............................................................................................................. iii
Informaţii referitoare la siguranţă .............................................................. v
Îngrijire şi curăţare .................................................................................... vii
1.1 Bineaţivenit ................................................................................. 1-1
1.2 Conţinutpachet ............................................................................ 1-1
1.3 Asamblareamonitorului .............................................................. 1-2
1.4 Conectaţicablurile ....................................................................... 1-3
1.4.1 ParteaposterioarăamonitoruluiLCD ............................. 1-3
1.5 Introduceremonitor ..................................................................... 1-4
1.5.1 Folosireabutoanelordecomandă ................................. 1-4
1.5.2 FuncţiaQuickFit .............................................................. 1-6
1.5.3 FuncţiaEyeCheck ........................................................... 1-7
2.1 Reglareamonitorului ................................................................... 2-1
3.1 MeniuOSD(OnScreenDisplay-Aşarepeecran) .................. 3-1
3.1.1 Cumserecongurează ................................................... 3-1
3.1.2 IntroducerefuncţieOSD ................................................. 3-2
3.2 Specicaţii .................................................................................. 3-11
3.3 Depanare(FAQ) .......................................................................... 3-12
3.4 Listădefrecvenţeacceptate ..................................................... 3-13